This is it! - pe DVD de azi
Pe 26 ianuarie 2010 intră în “scenă”, costumat în DVD şi Blu-ray, documentarul “Michael Jackson’s This Is It”, filmul-concert cu cele mai mari încasări din istorie şi lansarea anului în home entertainment. Cu secvenţe în premieră absolută, documentare making-of şi alte materiale în exclusivitate, producţia Sony Pictures este considerată “un film care nu trebuie ratat. O revelaţie. De neuitat.” - Peter Travers, Rolling Stone.
După ce a bătut orice record în materie de încasări, “Michael Jackson’s This Is It” continuă să încânte publicul pe DVD şi Blu-ray. Regizat de Kenny Ortega (care a regizat seria “High School Musical”), documentarul Sony Pictures oferă o incursiune unică în culisele repetiţiilor pentru cele 50 de concerte de adio pe care Michael urma să le ţină, din iulie 2009 până în martie 2010, pe Arena O2 din Londra. Pelicula este o selecţie din peste 100 de ore filmate în culisele repetiţiilor în perioada aprilie - iunie 2009, care ni-l prezintă pe Michael pregătindu-se asiduu alături de echipa sa, perfecţionând continuu fiecare notă, fiecare mişcare, fiecare detaliu.
Pe lângă filmul proiectat în cinematografe, fanii au acum şansa să vadă pe DVD şi Blu-ray materiale în premieră absolută, documentare making of, scurt-metraje şi alte surprize.
Materiale bonus în ediţia DVD cu un singur disc:
• “Staging the Return: The Adventure Begins” - documentar making-of care dezvăluie viziunea unică şi revoluţionară a lui Michael Jackson privind revenirea sa pe scenă în “This Is It”;
• “Staging the Return: Beyond the Show” - documentar making-of in care regizorul Kenny Ortega şi ceilalţi membri ai echipei discută despre repetiţiile finale ale lui Michael Jackson şi obiectivul care a stat la baza creării întregului film-concert;
• În “The Gloved One” designer-ul Zaldy prezintă noile costume sofisticate, special create pentru turneul “This Is It” al lui Michael Jackson;
• “Memories of Michael”: un omagiu adus artistului de Kenny Ortega şi echipa “This Is It” care ne împărtăşesc experienţe personale din timpul colaborării cu Michael Jackson;
• “Auditions: Searching for the World's Best Dancers” ne prezintă probele prin care au trecut dansatorii aleşi să facă parte din echipa lui Michael în cele 50 de spectacole. O competiţie acerbă, în care au fost aleşi 11 dansatori din peste 5.000 candidaţi.
Ediţia specială cu două discuri DVD include, în plus, trei scurt-metraje despre dansatorii, vocaliştii şi instrumentiştii care au avut privilegiul să lucreze cu Michael Jackson:
• “Meet the Dancers” - faceţi cunoştinţă cu fiecare dintre cei 11 dansatori aleşi să danseze cu Michael Jackson în turneul “This Is It”;
• “Meet the Band” - intraţi în culisele spectacolului alături de membrii trupei care se pregătea să cânte, împreună cu Michael, în turneul “This Is It”;
• “Meet the Vocalists” – descoperiţi grupul vocal cu care Michael Jackson urma să cânte în concertele “This Is It”.
În plus, versiunea europeană include şi un material în premieră absolută, “The Unfinished Rehearsals”, în care Kenny Ortega şi designer-ul de producţie Michael Cotten dezvăluie două concepte extraordinare pentru spectacolul “This Is It”, care nu au mai ajuns pe marele ecran.
Ediţia Blu-ray include toate cele de mai sus, precum şi alte materiale-bonus, în exclusivitate:
• noul videoclip alb-negru “Smooth Criminal”, integral, în care protagonist este Michael însuşi;
• scurt-metrajul “Making ‘Smooth Criminal” ne prezintă detaliat producţia, care a presupus aplicarea tehnologiilor cinematografiei moderne la stilul filmelor hollywoodiene clasice;
• acces direct în culisele noului videoclip “Thriller”, care urma să fie prezentat în concertul “This Is It”. O distribuţie “proaspătă” de zombie, fantome şi spirite ne prezintă o nouă coregrafie şi viziune asupra hit-ului emblematic care a dat titlul celui care avea să devină cel mai bine vândut album din istorie, cu peste 100 de milioane de exemplare şi opt premii Grammy;
• În scurt-metrajul “Dancing Machine” coregraful Travis Payne discută despre colaborarea lui cu legandarul dansator Michael Jackson, la coregrafia turneului “This Is It”;
• galerie foto cu 75 de fotografii de la repetiţii;
• Tot pe Blu-ray fanii lui Michael vor descoperi movieIQ cu funcţia BD-Live™, care permite telespectatorilor să-şi adauge melodiile preferate din film pe un playlist interactiv “This is It” ce poate fi trimis prin e-mail şi să acceseze diverse informaţii despre distribuţia, echipa de filmare, muzica şi producţia filmului chiar în timpul vizionării.
“Michael Jackson’s This Is It” este disponibil pe Blu-ray şi DVD începând din 26 ianuarie 2010, în hypermarketuri şi în magazinele de specialitate, precum şi pe www.mymovie.ro, la un preţ recomandat de 49,9 lei (DVD cu un disc), 64,9 lei (DVD cu 2 discuri) şi 119,9 lei (Blu-ray). Filmul este de audienţă generală şi durează aproximativ 111 minute. O producţie Sony Pictures distribuită de Audio Visual România.
Aparut in: 2010-01-25 23:20:14 Scris de:
Sursa: http://www.cinematex.ro
5 Tag-uri:
Michael Jackson,
this is it,
concert MJ,
Smooth Criminal,
Thriller,
Ultimele articole din Filme si Cinema
IMAX in Bucuresti, Romania
Un megaplex de 21 de sali de cinema, printre care si o sala IMAX (Image Maximum), cea mai moderna si scumpa tehnologie de film din lume, care promite o experienta peste cea a salilor 3D digitale, se va deschide pe 20 noiembrie in Bucuresti, dupa o investitie de peste 10 milioane euro. In ciuda stoparii constructiei unor mall-uri, Moshe Greidinger, directorul executiv al Cinema City International, sustine ca piata cinematografiei merge bine pe timp de criza si ca in maxim 18 luni ar putea decide deschiderea a inca unei astfel de sali in Romania. ...
citeste toata stirea >>
G. I. Box Office
Filmul de acţiune G.I. Joe: The Rise of Cobra, cu Channing Tatum şi Sienna Miller în distribuţie, se află pe primul loc în box office-ul american, conform Box Office Mojo. Pelicula a avut în primele trei zile de la lansare încasări de 56,2 milioane de dolari. G.I.J.O.E. provine de la iniţialele numelui unei baze militare situate în Europa, Global Integrated Joint Operating Entity. Misiunea bazei, ai cărei soldaţi au trecut cele mai dificile teste fizice şi intelectuale pentru a face parte din această echipă de elită, este să rezolve misiuni secrete peste tot pe glob. ...
citeste toata stirea >>
Tara Reid - the last call
Actriţa Tara Reid, cunoscută din seria de filme American Pie, va face parte din distribuţia comediei independente Last Call, anunţă Hollywood Reporter. Travis Van Winkle şi Ryan Hansen interpretează rolurile a doi veri care sunt nevoiţi să conducă un pub de familie. Din distribuţie mai fac parte Christopher Lloyd, Tom Arnold, Dave Foley, Diora Baird, Clint Howard, John Capodice, David DeLuise şi Richard Riehle. ...
citeste toata stirea >>
300 continuarea, pe marile ecrane in 2011
Zack Snyder tocmai a confirmat într-o conferință de presă că va exista o continuare la 300 - Eroii de la Termopile. Regizorul susține că Frank Miller lucrează în acest moment la scenariu, abordarea fiind tot din perspectiva romanului grafic. Acțiunea se va desfășura în Grecia antică, va avea o amploare mai mare decât în precedenta producție, iar tehnologia utilizată va fi similară cu cea din primul film - actori în carne și oase, dar un univers creat 100% digital. Sequelul va avea premiera în 2011. ...
citeste toata stirea >>
Brad Pitt aka Steve McQueen
Brad Pitt va interpreta rolul celebrului Steve McQueen, într-un film biografic, conform TopGear.com. Producătorii Michael Cerenzie şi Christine Peters au achiziţionat drepturile asupra biografiei "Steve McQueen: Portrait of an American Rebel". Filmările sunt programate să înceapă spre sfârşitul anului. Realizatorii s-au gândit la Brad Pitt pentru că seamănă cu Steve McQueen. Pelicula biografică urmăreşte cariera de actor a lui Steve McQueen. Acesta era cunoscut şi pentru pasiunea sa pentru maşini şi motociclete. ...
citeste toata stirea >>
Actiune non-stop in topul Box Office: Star Trek revine in forta
Noul lungmetraj Star Trek: Un nou început se află pe primul loc în box office-ul american, conform Box Office Mojo. Filmul a avut, în primele trei zile de la lansare, încasări de 72,5 milioane de dolari. Pelicula lui J.J. Abrams readuce în atenţia publicului una dintre cele mai de succes francize SF ale tuturor timpurilor. Star Trek: The Future Begins este destinat atât celor nefamiliarizaţi cu universul Star Trek, cât şi super-fanilor acestuia. ...
citeste toata stirea >>
Jekyll sau Keanu
La 13 ani de la Mary Reilly (jucată de Julia Roberts) al lui Stephen Frears, un nou film este în pregătiri, care îl are în centrul atenţiei tot pe faimosul Dr. Jekyll, ce se transformă noaptea în monstruosul domn Hyde. Keanu Reeves a fost ales să-l încarneze pe omul de ştiinţă şi pe dublura sa malefică, sub egida Universal Pictures. ...
citeste toata stirea >>